Asociația părinților și profesorilor ortodocși ”Sf. Grigorie Palama”

Asociația noastră este o asociație cu scop lucrativ și personalitate juridică, ce și-a propus să readucă în societate, dar mai ales în învățământul preuniversitar, cu accent major pe cel primar, moștenirea spirituală și morală românească, prin crearea unui climat sănătos. Deasemenea dorește să pregătească profesional și să contribuie activ la organizarea învățământului, oferind suport cadrelor didactice și copiilor cu ajutorul unor manuale dar și al altor materiale auxiliare adecvate și promovând relațiile sufletești și personale, prin crearea unor familii școlare, având ca scop prevenirea și înlăturarea aspectelor negative, frecvente în învățământul românesc actual.

În cadrul eforturilor sale constante de reintroducere a valorilor noastre naționale istorice, sptirituale și morale, Asociația „Sfântul Grigore Palama” urmărește editarea unor manuale școlare dintr-o pespectivă românească, prin intermediul cărora să se ofere copiilor o educație bazată pe valorile tradiționale.

Activitățile acestui proiect sunt următoarele:
● selectarea autorilor și editarea manualelor școlare la diferite discipline, cum ar fi istoria (pentru cunoașterea înnaintașilor), biologia (axarea pe creaționism), limba română (alegerea riguroasă a textelor folosite și a autorilor studiați) precum și diverse atlase;
● sprijinirea demersurilor necesare avizării materialelor de către ministerul de resort.